Puține optimizări servesc simultan două audiențe atât de diferite: motoarele de căutare și utilizatorii de cititoare de ecran. Structura de titluri o face. Google folosește ierarhia H1–H6 ca să înțeleagă despre ce e pagina și cum se organizează subiectele; utilizatorii de cititoare de ecran o folosesc literal ca pe un cuprins navigabil — sar din titlu în titlu cu o singură tastă.
Regulile, pe scurt
Un singur H1 per pagină, care spune subiectul principal — de regulă identic sau apropiat de title tag. Secțiunile majore primesc H2, subsecțiunile H3, fără să sari niveluri (H2 urmat direct de H4 derutează și parserul, și utilizatorul). Și regula încălcată cel mai des: titlul e ales după structură, nu după mărimea fontului. Dacă vrei text mare care nu e titlu, stilizezi un paragraf; dacă vrei titlu mic, cobori nivelul în CSS, nu în semantică.
Cum arată problema în practică
Scanările pe site-uri românești găsesc aceleași tipare: pagini fără niciun H1; pagini cu cinci H1-uri pentru că tema pune H1 pe fiecare card; „titluri" făcute din paragrafe bold, invizibile pentru navigarea prin titluri; și ierarhii decorative alese de editori după cum arată în pagină. Fiecare dintre acestea încalcă criteriul 1.3.1 (informație și relații) și diluează simultan semnalele SEO.
Verificarea durează un minut
Extensiile de tip headings map îți arată instant ierarhia oricărei pagini — dacă cuprinsul rezultat are sens citit singur, structura e bună. La scară, scannerul WCAG.RO verifică fiecare pagină din site și raportează H1-urile lipsă sau multiple și salturile de nivel, ca parte din auditul complet.